POMPIERII TIMIȘOARA – ROMÂNIA

prevenire, cursuri, știri, pregătire, protecţíe civilă, situații de urgență

Patronul spiritual al pompierilor

SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ

– PATRONUL SPIRITUAL AL POMPIERILOR ROMÂNI-

 Dacă la 13 septembrie, în fiecare an, pompierii români aniversează rememorarea  Bătăliei din Dealul Spirii, când pompierii din Bucureşti comandaţi de bravul căpitan Pavel Zăgănescu a înfruntat armata otomană venită să înăbuşe aspiraţiile legitime ale revoluţionarilor români, la 15 septembrie pompierii cinstesc pe cel pe care l-au ales ca ocrotitor şi izbăvitor – Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş.

Cine a fost Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş şi de ce pompierii şi l-au ales ca ocrotitor şi izbăvitor?

Iată o întrebare pe care cu ajutorul lui Dumnezeu o vom afla pentru ca ziua de 15 septembrie să o putem înţelege şi cinsti cum se cuvine. Cursul vieţii sale începe cu anul 1568 fiind de origine „vlahă” din sudul Dunării (Serbia de astăzi). A rămas orfan de tată şi a fost crescut de mama sa până  la vârsta de 12 ani când a fost trimis la Ohrida pentru învăţătură.

Făcea parte dintr-o familie numeroasă şi foarte credincioasă. Încă din fragedă tinereţe îşi îndreaptă paşii către un mare loc de trăire duhovnicească şi anume mănăstirea Pantocrator din Muntele Athos (Peninsula Calcidică – Grecia). El se va călugări în această mănăstire şi astfel tânărul Iocob, cum se chema în mirenie (laic), ia în călugărie tot un nume de rezonanţă biblică, pe acela de Iosif, arătându-se, potrivit semnificaţiei lui, un bun slujitor al Bisericii şi al vieţii celor încredinţaţi spre păstorie. În mănăstirile de la sfântul Munte Athos îndeplineşte diferite ascultări şi răspunderi cu o înaltă conştiinţă, fapt ce-l impune întregii obşti, ca şi celor ce intrau în legătură cu el. De la mănăstirea Pantocrator este chemat de către Patriarhul ecumenic de la Constantinopol (Istanbul) să păstorească pe românii şi sârbii din Banat. Pentru a înţelege momentul şi locul când Sfântul Ierarh Iosif cel Nou vine în Banat precizăm că acest pământ românesc după 1552 cade sub stăpânire otomană, fiind transformat într-un paşalâc turcesc, cu sediul la Timişoara, în 1557 marele vizir Mohamed Socolli reînfiinţează Patriarhia sârbă de la Ipek, punându-l ca patriarh pe fratele său Macarie. Noua patriarhie avea sub jurisdicţie, pe lângă ortodocşii din întreaga Serbie, ocupată de turci şi Banatul de vest, unde s-a înfiinţat o episcopie numită uneori în izvoarele vremii şi „mitropolie”. La data de 20 iulie 1650 în cetatea Timişoarei (fosta episcopie paleocreştină Tibiscum) a fost înscăunat ca episcop Sfântul Ierarh Iosif cel Nou având vârsta patriarhală de 82 ani. El va păstori pe românii din Banat şi Timişoara timp de trei ani (1650-1653) şi în această perioadă scurtă pune totul în rânduială prin înnoirea vieţii duhovniceşti şi prin înţeleaptă chivernisire a treburilor bisericeşti. Autoritatea sa este foarte mare, mai ales că din timpul vieţii sale a fost considerat sfânt şi făcător de minuni, în toamna anului 1653 cetatea Timişoarei este supusă unui lung jaf şi distrugeri din partea turcilor care nu au fost mulţumiţi până nu au dat foc oraşului. Bătrânul episcop nu a fugit ca un fricos, ci a stat ca un viteaz, biruind puterea focului prin rugăciune, căci Dumnezeu a trimis ploaie năprasnică şi astfel întinderea focului s-a oprit. Toţi credincioşii Timişoarei s-au bucurat şi au recunoscut că episcopul lor a fost ascultat de Dumnezeu, căci focul a fost stins prin rugăciunile fierbinţi ale bătrânului ierarh. Şi turcii s-au înspăimântat când au văzut că pe cerul senin norii s-au adunat şi ca Sfântul Ilie pe muntele Cârmei, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou a dat ploaie pe pământ. În al 85-lea an de viaţă şi trei ani de arhierie, bătrânul ierarh Iosif se va retrage smerit la mănăstirea Partoş, comuna Banloc, jud.Timiş, la sud-vest de Timişoara, unde şi-a continuat viaţa monahală pe care a iubit-o din fragedă tinereţe iar la 1656 va muri. Atât legendele cât şi tradiţia spun că în momentul morţii sale, clopotele bisericii au bătut singure, vestind lumii trecerea la cele sfinte a unuia din cei mai mari ierarhi români. El a rămas în amintirea credincioşilor bănăţeni ca sfânt făcător de minuni şi a fost trecut în rândul sfinţilor prin hotărârea sinodală din 28 februarie 1950.

Canonizarea lui solemnă s-a făcut la 6-8 octombrie 1956, în Catedrala Mitropolitană din Timişoara, unde i s-au aşezat până astăzi moaştele făcătoare de minuni.

.

Pompierii militari şi civili şi-au ales ca ocrotitor şi izbăvitor pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou tocmai datorită calităţilor pe care bătrânul ierarh le-a avut de ascultător şi smerit, dar mai ales de viteaz şi biruitor în luptă cu puterea focului. Cine citeşte cu atenţie acatistul acestui mare sfânt şi cunoaşte viaţa pompierilor constată multe asemănări. Căci Sfântul Ierarh Iosif cel Nou a fost un călugăr smerit iar pompierii au această virtute; sfântul ierarh nu a fost un fricos şi nu s-a temut nici de turci şi nici de foc, ca dovadă nici pompierii nu s-au temut de turci în 13 septembrie 1848 în Dealul Spirii şi nu se tem de foc, dându-şi de foarte multe ori chiar şi viaţa. Se cere în ziua de 15 septembrie o cinstire deosebită pentru Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş şi mai ales pentru pompieri, care mereu sunt prezenţi şi ne apără de „tot răul, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de încălcarea noastră de alte neamuri, de pericolul războiului şi de toate necazurile şi nevoile noastre”.

Documentar reportaj Mănăstirea de la Partoș – Jud. Timiș

.

Mulțumesc pentru vizită, lăsați un comentariu:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: