POMPIERII TIMIȘOARA – ROMÂNIA

prevenire, cursuri, știri, pregătire, protecţíe civilă, situații de urgență

Ziua Pompierilor la Timisoara

În 13 Septembrie se sărbătorește Ziua Pompierilor din România,  ocazie cu care se desfășoară mai multe activități ( paradă militară, expoziție de tehnică și accesorii precum și  concursuri).

Viineri  şi sâmbătă se va organiza Ziua Porților Deschise iar sabăta în intervalul orar 09.00 – 14.00, Ziua porţilor  I.S.U. Timiș și cele ale subunităților din județ (Lugoj, Buziaș, Sânnicolau Mare, Deta, Făget) vor fi deschise pentru toate categoriile de public, dar în special pentru elevi şi preşcolari. Vizitatorii vor vedea tehnica şi echipamentele de intervenţie ale pompierilor, vor participa la exerciţii şi demonstraţii ale luptătorilor cu focul şi vor primi reviste şi pliante privind prevenirea şi pregătirea împotriva dezastrelor.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „BANAT” al judeţului Timiş va dedica ziua de sâmbătă, 13 septembrie, desfăşurării unor activităţi specifice armei pompieri:

• 10.00 – Parada militară a cadrelor unității și defilare cu tehnica de intervenție din dotarea ISU Timiş. Parada va avea loc în fața inspectoratului, pe strada Înfrățirii din Timișoara.

• 10.30 – 14.00 – Expoziţie a tehnicii şi accesoriilor I.S.U. Timiş şi realizarea unui punct de informare preventivă la sediul ISU Timiș, în parcarea de pe strada Baader, nr. 13, municipiul Timişoara. La expoziție va participa și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență SALVO al Primăriei Timișoara, cu echipamentele din dotare;

• Desfășurarea de competiții sportive – minifotbal, tenis de masă, șah la nivelul inspectoratului și al instituțiilor M.A.I. județene.

Cu prilejul aniversării a 166 de ani de armă, ISU Timiș serbează și împlinirea a 16 ani de la operaționalizarea SMURD Timiș, serviciu deservit de paramedici pompieri și încadrat cu medici din cadrul Spitalului de Urgență Județean Timiș.

La 13 septembrie 1848, Compania de Pompieri din Bucureşti, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, a săvârşit cea mai eroică faptă din istoria pompierilor militari: peste 160 de pompieri au rezistat cu stoicism în faţa a 5.000 de ieniceri turci, în cadrul bătăliei din Dealul Spirii. În ciuda inferiorităţii numerice, pompierii nu au încetat lupta decât atunci când Kerim – Paşa, văzând că nu poate înfrânge rezistenţa garnizoanei din Dealul Spirii, a trimis un ofiţer care a propus încetarea focului. Raportul victimelor : 80 pompieri români și 200 soldați turci. Bătălia din Dealul Spirii a rămas în istoria neamului ca fiind un act eroic al pompierilor militari în apărarea revoluţiei de la 1848, iar data de 13 septembrie a fost aleasă drept dată aniversară pentru curajul şi devotamentul luptătorilor cu focul.

Mai multe informații pe link: 

http://pompieriiromanitm.wordpress.com/2014/09/15/sarbatoare-la-pompieri/

Anunțuri

Mulțumesc pentru vizită, lăsați un comentariu:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 13 Septembrie 2014 de în I.S.U. Timis, Pompierii romani şi etichetată , , , .
%d blogeri au apreciat asta: