POMPIERII TIMIȘOARA – ROMÂNIA

prevenire, cursuri, știri, pregătire, protecţíe civilă, situații de urgență

Aplicația de Prim Ajutor, creația unui tânăr timișorean

Alexandru Tîrziu este un tânăr de 17 ani, elev la Colegiul Național Bănățean din Timișoara. Până aici nimic neobișnuit, însă construcția sa atletică îl dă de gol… îi place sportul, dar mai presus de toate îi place să-i ajute pe cei din jurul său, pe cei aflați în suferință.  De doi ani de zile este voluntar la Crucea Roșie din Timișoara. Deși este elev în clasa a XII-a, la profil real, Matematică-Informatică, și deși are un program destul de încărcat,  câteva ore pe zi le dedică voluntariatului.

Din dorința de a fi de ajutor celor din jur, Alex s-a gândit să facă și o aplicație.  Aplicația de Prim Ajutor este un proiect realizat de firma Soft Class din Timișoara și are ca scop însușirea tehnicilor de prim ajutor de către utilizatorii aplicației. Aplicația este ușor de accesat și navigat tocmai pentru că este însoțită de poze care explică pas cu pas ce trebuie să faci când ești într-o situație critică,  dar are și instrucțiuni sonore.

 

R: Cum ți-a venit ideea să realizezi Aplicația de Prim Ajutor?

A. T: M-am apucat anul trecut de Java și așa mi-a venit ideea să realizez această aplicație.

R:  Pentru cei necunoscători, ce conține această aplicație?

A. T: Aplicația de Prim Ajutor conține foarte multe informații privind acordarea primului ajutor de bază.  Practic, indică pas cu pas, ce se face în situații de urgență. Are un buton de apelare a serviciilor de urgență, de localizare prin GPS – trimite coordonatele GPS și indică unde te afli. Ideea aceasta mi-a venit după accidentul din Apuseni. Aplicația are destul de multe imagini însoțite și de sunet.

R: Te-a ajutat cineva să construiești Aplicația de Prim Ajutor?

A. T: Aplicația de Prim Ajutor a fost dezvoltată în cadrul firmei Soft Class,  având la dispoziție partea de hardware și consultanță.
Textele și codul  sunt făcute de mine, imaginile sunt realizate cu ajutorul colegilor mei: Oana Brezoiu, Tudor Condor, Daiana Lay și Feneșan Ion.  Aplicația are și sonor.  În cazul în care te afli într-o stare în care nu poți nici să citești, auzi ce ți se spune. Am făcut pagină de Facebook și site.  Sper să aibă succes.

R: Până acum a fost de ajutor cuiva această aplicație? Poți să afli lucrul acesta?

A. T: Sper că a fost de ajutor. Îmi doresc să fie și în continuare. Aș putea să fac lucrul ăsta în următoarea versiune pe care o să o lansez. Vreau să lansez versiuni destul de regulat, o dată la două săptămâni sau o dată la o lună, când o să am timp să mai lucrez.

R: Cum crezi că o să-i ajute pe oameni o astfel de aplicație? E benefică pentru ei?

A. T: Eu zic că da, mai ales că lumea are o altă impresie în ceea ce privește acordarea primului ajutor. Se gândesc că pui doar un plasture sau un bandaj, dar implică mult mai multe lucruri. Aplicația ar putea să promoveze primul ajutor și ar putea să-i învețe pe oameni să acorde primul ajutor. De asemenea, ar putea să scadă riscul accidentărilor. În cazul în care o persoană este inconștientă… primele minute sunt decisive. După 3-5 minute apar leziuni la nivelul creierului și de aceea trebuie intervenit cât mai repede. Dacă știi ce să faci, dacă înveți…

Mulți tineri doresc să obțină un venit din ceea ce fac, însă Alex a făcut această aplicație fără să aștepte în schimb beneficii. Dorește să-i ajute pe cei din jurul lui să învețe cum să acorde primul ajutor în situații de urgență.  Îi place atât de mult ceea ce face, încât chiar și în vacanță se pregătește intens pentru admiterea pe care o va susține anul viitor la Medicină.

Descarcă gratuit Aplicația de Prim Ajutor  

Get_it_on_Google_play.svg

 

 

Primul ajutor - screenshot thumbnail     Primul ajutor - screenshot thumbnail      Primul ajutor - screenshot thumbnail           Primul ajutor - screenshot thumbnail      Primul ajutor - screenshot thumbnail      Primul ajutor - screenshot thumbnail

 

Sursa: Timisoaraonline, 7.08.2014

http://www.timisoaraonline.ro/aplicatia-de-prim-ajutor-creatia-unui-tanar-timisorean/#prettyPhoto

Anunțuri

Mulțumesc pentru vizită, lăsați un comentariu:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 7 August 2014 de în Situație de urgență, Voluntariat şi etichetată , , , , , .
%d blogeri au apreciat asta: