POMPIERII TIMIȘOARA – ROMÂNIA

prevenire, cursuri, știri, pregătire, protecţíe civilă, situații de urgență

I.S.U. Timis a efectuat un exercitiu in mun.Timisoara la un imobil pentru inlaturarea unei explozii urmat de un incendiu

 Ziua Protectiei Civile la Timisoara, a fost sarbatorita de pompieri cu un exercitiu la un imobil, unde a avut loc o explozie. Pompierii timisoreni au fost prompti si au simulat o interventie pe timp de noapte.

Conform scenariului, un locatar al imobilului situat în municipiul Timisoara, Calea Circumvalatiunii nr. 2, etaj 1, ap. 5, a înlocuit butelia la aragaz, fara sa verifice daca sunt scapari de gaze. Reîntors acasa, locatarul nu a simtit  miros de gaz si a aprins lumina, moment in care a avut loc o puternica explozie urmata de incendiu. În urma deflagratiei 5 persoane au fost surprinse sub elementele de constructie ale imobilului si 2 persoane au fost încarcerate în autoturismele parcate lânga imobil, ca urmare a prabusirii unor elemente de constructii.

Foto: Opinia Timisoara

La acest exercitiu Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „BANAT” al judetului Timis a mobilizat peste 80 de pompieri profesionisti, peste 15 autospeciale, ambulante. Alaturi de pompierii militari au intervenit fortele cu care se coopereaza în astfel de situatii de urgenta: personal medical, politie, jandarmi, voluntari din cadrul Crucea Rosie – Filiala Timisoara si Formatiunea Salvo din cadrul Primariei mun. Timisoara.

Exercitiul a fost coordonat de col.Campeanu Gheorghe – prim adjunct al inspectorului sef din cadrul  I.S.U. Banat al Jud. Timis

2 comments on “I.S.U. Timis a efectuat un exercitiu in mun.Timisoara la un imobil pentru inlaturarea unei explozii urmat de un incendiu

  1. Pingback: I.S.U. Timis a efectuat un exercitiu in mun.Timisoara la un imobil pentru inlaturarea unei explozii urmat de un incendiu | POMPIERII TIMIȘOARA - ROMÂNIA

  2. Pompier
    1 Martie 2014

    Reblogged this on POMPIERII TIMIȘOARA – ROMÂNIA and commented:

    I.S.U. Timis a efectuat un exercitiu in mun.Timisoara la un imobil pentru inlaturarea unei explozii urmat de un incendiu, https://pompieriitm.wordpress.com/2014/03/01/i-s-u-timis-a-efectuat-un-exercitiu-in-mun-timisoara-la-un-imobil-pentru-inlaturarea-unei-explozii-urmat-de-un-incendiu/

Mulțumesc pentru vizită, lăsați un comentariu:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on 1 Martie 2014 by in I.S.U. Timis and tagged , , , , , , .
%d blogeri au apreciat asta: