POMPIERII TIMIȘOARA – ROMÂNIA

prevenire, cursuri, știri, pregătire, protecţíe civilă, situații de urgență

11 februarie Ziua Europeană a Numărului unic 112

În fiecare an, în data de 11 februarie europenii sărbătoresc Ziua numărului unic de urgenţă 112. Cu toate acestea, doar 1 din 4 cetățeni ai UE cunoaşte faptul că 112 este numărul de urgență pe care îl poate apela în toate ţările Uniunii Europene.

Mai mult decât atât, această cifră stagnează de ani de zile și variază semnificativ în țările europene. Astfel, începând cu 2009, în mai mult de 25 de țări din Europa sunt organizate activități de sensibilizare a populaţiei cu ocazia celebrării Zilei Europene 112 care are loc pe 11 februarie în fiecare an.

Sărbătorirea Zilei Europene 112 este un pas crucial în promovarea 112, mai ales în zilele noastre când cetățenii călătoresc mai mult decât oricând către locul de muncă, către locul unde îşi defăşoară studiile, în vacanţe. În acest an, se aşteaptă ca numărul de țări care organizează Ziua 112 să fie mai mare ca niciodată. În majoritatea țărilor europene au loc sesiuni de informare și prezentări despre 112 în școli, Ziua Porţilor Deschise și vizite în centrele de urgență

112.

În 2013, în România, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în calitate de administrator al Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, a desfăşurat numeroase activităţi de educare – informare: în zonele turistice montane şi pe litoral, campanii în gări, aerogări, trenuri, staţiile de metrou şi pe principalele drumuri naţionale, au fost difuzate spoturi 112 la posturile de radio şi televiziune, au avut loc vizite ale elevilor în dispeceratele 112, o amplă acţiune împreună cu Biserica Ortodoxă Română dar şi multe alte activităţi punctuale.

,,Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit, în doar câţiva ani, unul dintre cele mai prestigioase şi de încredere servicii puse de către stat în slujba salvării vieţii oamenilor, a protejării proprietăţii şi a mediului. Este un adevărat brand naţional. Numărul 112 face parte din cotidian, este parte a societăţii şi îşi confirmă zilnic, minut cu minut, utilitatea.”, a spus Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, general inginer Marcel Opriş.

Informaţii de background despre Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă

Numărul pan-european de urgență 112 a fost creat în 1991. În aprilie 2005, S.N.U.A.U. 112 a devenit operaţional în toată România. Începând cu 2008, 112 este unicul număr de urgență care poate fi folosit de pe orice telefon fix, telefon public sau mobil pentru a ajunge, gratuit, la serviciile de urgență (ambulanță, pompieri și poliție) în orice țară a Uniunii Europene. Conform unor statistici ale Comisiei Europene, România se află pe primele locuri în ceea ce priveşte informarea şi educarea populaţiei în UE. Specialiştii 112 şi ofiţerii de relaţii publice continuă Campania naţională referitoare la numărul unic de urgenţă.

Pentru mai multe informaţii consultaţi site-ul: http://www.112.ro.

Anunțuri

Mulțumesc pentru vizită, lăsați un comentariu:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 16 Februarie 2014 de în IGSU, Situație de urgență şi etichetată , , , , , , .
%d blogeri au apreciat asta: