POMPIERII TIMIȘOARA – ROMÂNIA

prevenire, cursuri, știri, pregătire, protecţíe civilă, situații de urgență

Reguli de prevenire a incendiilor specifice sezonului rece

În anotimpul rece, pericolul de incendiu în gospodăriile populaţiei creşte datorită folosirii unor sisteme şi instalaţii de încălzire suprasolicitate sau improvizate precum şi datorită existenţei mai multor consumatori elec-trici ce depăşesc uneori puterea instalaţiei electrice din locuinţă.

Pentru preîntâmpinarea apariţiei unor incendii, recomandăm câteva reguli de prevenire a incendiilor de care trebuie să ţină cont fiecare cetăţean.

Mijloacele de încălzire

 – sobele fără acumulare de căldură (metalice) se vor monta pe postament de cărămidă, cu grosimea de 25-30 cm;

– distanţa de amplasare a sobelor faţă de pereţii încăperii va fi de minim 70 cm (la pereţii din cărămidă) şi de 1 m faţă de pereţii combustibili (din lemn);

– în faţa focarelor se vor amplasa foi de tablă cu dimensiunile de 50×70 cm;

– pe timp geros nu supraîncălziţi sobele, deoarece prin căldura radiantă acestea pot aprinde obiectele din jur;

– depozitarea jarului şi a cenuşii se va face numai în gropi special amenajate;

– nu se vor lăsa la uscat lemne sau rufe la distanţe mai mici de 1 m faţă de sobele metalice şi 50 cm faţă de cele din teracotă;

– nu se va lăsa focul nesupravegheat sau în grija copiilor;

– nu se va aprinde focul în sobe cu ajutorul lichidelor inflamabile;

– nu se vor folosi sobe cu uşi defecte;

Coşurile şi burlanele pentru evacuarea fumului

– coşurile de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm ; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de azbest;

– la trecerea prin acoperiş se va lăsa o distanţă de cel puţin 10 cm între faţa exterioară şi elementele combustibile ale acoperişului;

– nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elemente combustibile ale acoperişului sau planşeului;

– coşurile se prelungesc deasupra acoperişului cu cel puţin 80 cm;

– curăţirea coşurilor de evacuare a fumului de către personal specializat în domeniu;

Asigurarea intervenţiei la incendiu în localităţi -obligaţie a primarului

– amenajarea căilor de acces către toate construcţiile cetăţenilor;

– realizarea rampelor de alimentare cu apă a autospecialelor de intervenţie în caz de incendiu la nivelul surselor naturale existente;

– asigurarea rezervelor de substanţe şi mijloace iniţiale de stingere;

– asigurarea carburanţilor şi lubrifianţilor necesari intervenţiilor în condiţii deosebite şi de lungă durată;

– pregătirea spaţiilor de garare pentru mijloacele şi utilajele de stingere (etanşarea acestora împotriva frigului, realizarea mijloacelor de încălzire, asigurarea combustibililor necesari etc.).

Mulțumesc pentru vizită, lăsați un comentariu:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on 24 Ianuarie 2012 by in Cadru tehnic psi, Pompier, Prevenire situații de urgență and tagged , , , .
%d blogeri au apreciat asta: